Autorul monografiei şi-a ales ca motto, un citat din Al. Dovjenko, cunoscut regizor de film şi scenarist sovietic: „Poporul care nu-şi cunoaşte istoria, este un popor orb”. Sigur această maximă am mai întâlnit-o şi la altcineva, dar asta nu are nici o importanţă. Ea prefaţează o lucrare valoroasă, despre o aşezare de români din Bucovina nordului ocupat, Crasna, ca şi cele trei fotografii-simbol: Mănăstirea Putna, de la care ar proveni numele unei jumătăţi de sat: Crasna-Putna, portretul lui Alexandru Ilschi, ctitorul bisericii din sat, alături de inscripţia ctitorului, urmaş al familiei de la care se trage numele celeilalte jumătăţi de sat: Crasna Ilschi. Sunt, aceste imagini, certificatul de naştere al localităţii, pe care nimeni nu-l poate contesta. Urmează, surprinzător, adevăratul motto, un vers din Ilie Motrescu: „Cu braţul vlăguit de grele arme/ Sub muntele acesta Ştefan doarme,/ Sub muntele acesta neamul meu/ Răsare-ntre pământ şi Dumnezeu“. Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii Culturale „Arboroasa”, semnatarul Cuvântului de însoţire, lămureşte cititorul asupra persoanei autorului, despre care spune că este un profesor cu dragoste de neam, „un intelectual sensibil” şi un „cronicar modern”, care a reuşit, prin acest demers, să realizeze o imagine de ansamblu a Crasnei. Aşezarea, atestată încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, cu locuitori ce-şi trag obârşia din nişte români ardeleni, doi dintre aceştia, fraţii Mitrea şi Motrea fiind „întemeietorii stirpelor crăsnene Mitric şi Motrescu. Modest, autorul precizează că demersul său este premergător al unei viitoare monografii a localităţii, pe care o vor realiza alţi autori. Până atunci s-a străduit să facă cât de cât lumină în istoria seculară a satului, făcând apel la documente şi, cu o mare putere de sinteză, a reuşit să traseze drumul străbătut de crăsneni din secolul al XIV-lea până în zilele noastre, când cele două sate Crasna Putna şi Crasna Ilschi au fost contopite de ocupant, într-unul singur, pe care l-a numit Krasnoilsk (!), ca să sune mai… ruseşte. Este una şi nu cea mai importantă dintre metodele folosite pentru ştergerea memoriei sau, mai bine spus, pentru acoperirea jafului teritorial săvârşit. Neurmărind să realizeze o monografie, autorul înmănunchează, aparent fără nici o legătură, documente, fragmente din presă, o listă cu personalităţile care s-au ridicat din rândul crăsnenilor, frânturi din istoria bisericii locale, un capitol mai mare privind viaţa şi moartea poetului Ilie Motrescu ş.a. Capitolul V este consacrat tradiţiilor. Cartea este înţesată de fotografii care contribuie, alături de text, la crearea unei imagini a ceea ce a fost şi este Crasna. În încheiere este reprodusă poezia Bucovina, scrisă de Ştefan Motrescu, şi el un slujitor devotat al catedrei, trecut la cele veşnice.

Prof . dr. Emil Satco