Am ales la începutul însemnărilor mele un citat care face referire la locuri care rămân neschimbate în timp. Nu înseamnă că Ţigăneştiul nu s-ar fi schimbat deloc de la începutul secolului trecut până astăzi. Dealtfel autoarea subliniază în nenumărate rânduri că „Ţiăaneştiul cel văzut acum, cu Ţigăneştiul copilăriei mele nu se mai aseamănă decât pe ici pe colo, dar ţărâna în care mi s-au amestecat urmele picioarelor, pentru mine are grai. Îmi vorbeşte şi eu îi înţeleg glasul acum altfel decât atunci.” Încremenită în timp e amintirea satului natal şi, legat de ea, întreaga construcţie a copilăriei, bază fără de care nu s-ar fi putut clădi nimic. Evocarea de faţă are efectul unei stabilizări solide, ca o ancoră de nădejde.

Majoritatea dintre noi poartă în suflet amintirea unei copilării fericite şi regretă trecerea ei grăbită. Aşa se face că, ori de câte ori cineva o evocă în amintiri, simţim şi noi că „parcă se face puţină dreptate”. Am simţit recunoştinţă faţă de autoare, de parcă ar fi pus o bucăţică de mozaic înapoi în sufletul meu de adult grăbit şi amnezic. Cum de-am uitat de vânzătorii ambulanţi de îngheţată, care strigau pe străzi „valinie cu ciucalată”? Cum de-am uitat de filmele care rulau la Caminul Cultural şi de comentariile savuroase strigate de „curajoşi” spectatori din sala în momentele cheie? Unde sunt jurămintele cu care îmi propusesem să nu devin niciodată superficială şi neatentă precum „oamenii mari”? Noroc că mai sunt şi oameni precum Doamna Buică, purtaţi de amintirile care nu vor să se stingă şi mistuiţi de ele, după cum bine scrie chiar Dumneaei: „se răsuceşte mereu în mine NEUITAREA!”
Prin intermediul unei astfel de cărţi se materializează până şi promisiunile noastre naive de copii, pe care nu am apucat să le îndeplinim: oameni, locuri, întâmplări care nu meritau uitarea îşi reiau locul în memoria colectivă, acolo unde un gol răbdător aştepta parcă să fie umplut. Reînvie astfel „un trai tihnit şi dus în linişte, fără zorul trepidant al zilelor de azi, o viaţă cu care lumea era împăcată şi mulţumită [...] Chiar şi funcţionarii din sat, învăţătorii şi alte categorii, munceau relaxat. Nu îmi aduc aminte să fi văzut pe cineva stresat. “>>>intreg articolul aici >>>